Vlad Plahotniuc la Beijing: China este o ţară IMPORTANTĂ pentru Moldova

03 Iunie 2014

Ceea ce s-a întâmplat în China în ultimii 35 de ani arată capacitatea stângii de a înţelege problemele sociale şi de a indica o cale de dezvoltare. Această reuşită este meritul poporului chinez. Declaraţii în acest sens au fost făcute de prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, lider al delegaţiei Partidului Democrat din Moldova, care efectuează o vizită în China, în perioada 2-4 iunie 2014.

Referindu-se la PDM, prim-vicepreşedintele formaţiunii a subliniat că PDM, ca partid de centru-stânga, are în vedere, ca şi PCC, să asigure cât mai multe locuri de muncă pentru cetăţeni şi prosperitate pentru ţară, în ansamblul său.

Vlad Plahotniuc a făcut apoi o scurtă trecere în revistă a situaţiei din Republica Moldova şi a vorbit despre deschiderea care există în ţară pentru investiţiile străine: “China este o ţară foarte importantă pentru noi. Relaţiile dintre Moldova şi China au evoluat foarte bine în ultimii ani, iar Moldova este deschisă în continuare către investiţiile chineze. Am remarcat prezenţa importantă a companiilor din China la Forumul moldo-chinez din noiembrie anul trecut şi cred că această vizită pe care o facem ne va ajuta să întărim în continuare relaţiile economice dintre ţările noastre”.

“Am observat creşterea forţei Partidului Democrat în ţara dvs. şi apreciem deschiderea PDM pentru colaborarea cu China. Sper că această vizită va avea drept efect consolidarea comunicării dintre partidele şi ţările noastre”, a declarat viceministrul Zhou Li.

Oficialul chinez a afirmat că printre noile obiective ale Departamentului Internaţional al CC al Partidului Comunist Chinez se află şi intensificarea comunicării cu ţările din fosta URSS. El a menţionat că PDM este un partener de încredere şi a reafirmat politica tradiţională a Chinei privind non-interferenţa în treburile altor state.

“Am observat schimbările radicale de ordin politic din Moldova şi vrem să vă asigurăm că vom susţine orice alegere a Moldovei sau a PDM”, a spus Zhou Li, referindu-se la opţiunile de politică externă ale Moldovei şi ale PDM.

Agenda liderilor PDM în China include mai multe întâlniri cu înalţi oficiali ai Partidului Comunist Chinez, cu înalţi oficiali din ministere şi agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi de top ai unor companii chineze interesate de Republica Moldova. Din delegaţia PDM în China fac parte prim-vicepreşedintele Vlad Plahotniuc, vicepreşedinţii Andrian Candu şi Pavel Filip, precum şi Vasile Botnari, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Valeriu Triboi, directorul Agenţiei Proprietăţii Publice din cadrul Ministerului Economiei, precizează un comunicat al PDM.
 


Gallery photo
Despre politică şi ceva mai mult Copyright © 2017 Toate drepturile rezervate