Este o nouă victorie a noastră, a tuturor!

23 Octombrie 2016

Aţi semnalat problema, iar autorităţile au acţionat corect şi categoric. Lucrurile au fost rezolvate prin închiderea sălilor, urmând ca această activitate sa fie reluată doar după ce va fi strict reglementată şi vor exista modalităţi de control bine puse la punct atât în ceea ce priveşte locurile de amplasare, cât şi privind plata taxelor la stat sau respectarea întru totul a interdicţiei privind accesul copiilor în astfel de localuri.
 
Ca sa înţelegeţi ce grup infracţional acţiona în spatele acestei activităţi, este suficient să observaţi cum s-a încercat fraudarea sistemului de licenţiere după ce a fost anunţată public intervenţia autorităţilor în acest domeniu. Au sperat să mai câştige fraudulos un an în felul acesta şi să se opună măsurilor luate de instituţii. Aceşti indivizi nu doar că trebuie să plătească pagubele provocate statului, dar trebuie să răspundă în faţa legii şi pentru modul în care au încercat să-şi prelungească activitatea infracţională. La fel trebuie să răspundă în faţa legii şi funcţionarii care i-au ajutat.
 
Vă mulţumesc pentru mesajele transmise şi pentru informaţiile pe care mi le-aţi furnizat despre situaţii concrete privind activitatea ilegală a unor cazinouri şi săli pentru jocuri de noroc; le-am pus la dispoziţia autorităţilor. E foarte bine atunci când oamenii se implică; colaborarea dintre cetăţeni şi instituţii ajută concret la crearea unei societăţi mai bune.
 
O alte problemă gravă este cea legată de consumul de droguri, un fenomen care a ajuns la un nivel îngrijorător, deşi public nu se discută prea mult despre asta. Din păcate, acest fenomen este prezent tot mai tare şi în rândul copiilor. Un adult care pune droguri la dispoziţia unui copil distruge o viaţă, deci devine un criminal şi trebuie tratat ca atare. La fel şi funcţionarii din instituţiile de stat care, în loc să combată această crimă, protejează aceste reţele de traficanţi de droguri: ei trebuie găsiţi şi puşi la puşcărie. Avem drame devastatoare – părinţi care află că au copii care consumă droguri deja de câţiva ani, familii distruse, vieţi distruse.  
 
Mesajul meu pentru toţi cei implicaţi în această activitate criminală este clar: numărătoarea inversă a început, e doar o chestiune de timp până vor fi prinşi. De timp scurt.
 
Acest subiect este pe agenda mea şi împreună cu colegii din coaliţia de guvernare şi instituţii, vom face tot ce e posibil pentru a opri acest fenomen, iar cei care au participat la dezvoltarea lui vor răspunde în faţa legii.
 
 http://igp.gov.md/ro/content/politia-sigilat-peste-150-de-incaperi-care-activeaza-domeniul-jocurilor-de-noroc
 



Gallery photo
Despre politică si ceva mai mult Copyright © 2016 Toate drepturile rezervate