Viziunea noastră trebuie să fie orientată mai mult spre interiorul ţării. Ea ar putea fi redată prin sintagma Aici, Acasă, în Moldova.

24 Decembrie 2016

Stimaţi invitaţi, Dragi colegi,
 
Voi începe prin a saluta prezenţa membrilor Partidului Democrat, delegaţi la acest congres.
Vreau să salut prezenţa la acest congres a invitatilor din tară dar, şi a oaspeţilor de peste hotare, multumindu-le mult pentru cuvintele frumoase, care le-au spus despre PDM.
 
Le mulţumesc că sunt alături de noi în acest moment important şi, de asemenea, pentru tot sprijinul pe care l-au acordat în aceşti ani.
 
Pentru că ne vedem pentru prima dată după recentele alegeri prezidentiale, în acest format larg, vreau să vă felicit pe toţi pentru munca depusă în campania electorală şi respectiv, pentru rezultatul bun la care am ajuns.
 
Felicitările sunt îndreptate desigur, şi către cel care ne-a reprezentat în aceste alegeri, către colegul nostru - Marian Lupu.
Atât sondajele noastre, cât şi cele realizate la comanda unor organizaţii internaţionale, au arătat foarte clar o creştere constanta a PDM-ului faţă de ultimele alegeri.
 
Din 2010 pana in prezent, noi trăim un fenomen foarte interesant-cu cât suntem atacaţi mai intens, cu atât ne întărim mai tare.
 
Acest fenomen mai arată că lumea se schimbă, oamenii devin mai pragmatici, ei işi doresc politicieni de acţiune, nu politicieni demagogi.
 
Vreau să vorbim astăzi despre această nouă realitate şi despre modul în care putem să adaptăm activitatea noastră politică la ea.
 
În ultimele zile mulţi dintre voi, precum şefi de organizaţii teritoriale, preşedinţi de raioane, consilieri, primari, mi-aţi sugerat să accept nominalizarea la funcţia de preşedinte al Partidului Democrat.

Ceea ce v-am spus în discuţiile avute, voi repeta şi acum, în faţa Congresului. De fiecare data când am plecam la un drum nou, într-un proiect nou, evaluam scopul şi posibilităţile mele de a-l realiza.
 
Eu nu-mi puteam permite să accept propunerea de a fi preşedinte al Partidului Democtar fără ca dumneavoastră să fi avut posibilitatea să analizaţi care este scopul meu, cum vad eu dezvoltarea partidului şi cu ce proiect aş veni eu la conducerea partidului.
 
De aceea, vă voi spune în continuare câteva lucruri legate de viziunea mea pentru Partidul Democrat dar şi pentru Republica Moldova.
 
Dupa asta, haideţi să analizam dacă aceasta este ceea, ce aşteptaţi voi şi, atenţie, dacă sunteţi gata să ne asumăm împreună acest proiect, indiferent din ce funcţie o vom face fiecare dintre noi.
 
Proiectul meu politic are două componente. Prima componenta este legată de dezvoltarea Partidului Democrat şi modernizarea clasei politice din Moldova. A doua componenta este viziunea mea personală de dezvoltare pentru Republica Moldova. 

Voi începe cu cea politică.
Lumea se schimbă, politica trece prin transformari profunde la nivel mondial, oamenii deja, au alte aşteptări de la clasa politica decât aveau până acum. Timpul pretinşilor eroi politici şi a aventurierilor a trecut. Oamenii au început deja să-i schimbe pe politicieni, dacă ultimii nu le-au înţeles aşteptările. În acest an, am văzut cum în diverse ţări, cetăţenii, prin votul lor, au răsturnat toate calculele analiştilor politici şi au sfidat prognozele şi sondajele de opinie.
 
Oamenii din America, din Europa, din alte regiuni ale lumii, dar chiar şi cei din vecinătatea noastră caută deja politicieni cu mesaje concrete, capabili să acţioneze ferm, să ia decizii curajoase, pentru ca să îmbunătăţească viaţa o9amenilor.
 
Cerinţele oamenilor faţă de clasa politică au devenit mult mai exigente. Cetăţenii au devenit mai nerăbdători şi mai pragmatici. Ei sunt în căutarea unor noi politicieni cu noi stiluri de guvernare, pe care nemijlocit o sa-i voteze in urmatoarele exerciţii electorale.
 
Pentru ca să câştigăm alegerile parlamentare din anul 2018, noi, suntem datori să ne schimbăm în mod radical şi să ne adaptăm la noile realităţi, doar asa vom reuşi.
 
A venit momentul ca PDM să vină cu o nouă modalitate de a face politică, condiţionată tocmai de schimbările pe care oamenii le cer.
 
M-am gândit foarte mult la cum ar trebui să ne poziţionăm noi pe scena politică şi ce ar trebui să facem pentru a mări numarul de sustinatori ai partidului.
 
După multe şi diverse optiuni pe care le-am examinat, am înţeles că, de fapt, soluţia constă într-o idee extrem de simplă.
 
Cel mai bun loc, pe care PDM-ul trebuie să-l ocupe ca să fie aproape de oameni, nu este pe scena politică, nu este în lumina reflectoarelor unde fiecare partid îşi joacă rolul şi aşteaptă apoi aplauzele.Nu pe scena politicii trebuie să ne înghesuim noi de rând cu alte partide, dar trebuie odata să coborâm între oameni, să nu-i mai privim de sus, caci asta e marea greşeală care ţine partidele departe de oameni!

Şi apoi, când un partid are posibilitatea să facă asta mai bine ca oricând, dacă nu atunci, când este la guvernare? Deja azi Partidul Democrat trebuie să se poziţioneze ca un partid care livrează rezultate concrete, ca un partid care duce lucrurile până la capăt, ca un partid  al acţiunii.
 
Asta înseamnă să faci politică pentru oameni, şi nu să te dai în spectacol la televiziuni sau pe reţele de socializare, făcând-ul pe Vlad Ţepeş sau pe Albă ca Zăpada. Nici exagerarea poziţionării geopolitice nu este una productivă, nu este deloc în folosul societăţii.
 
Avem în Moldova diverse partide: pro ruse, pro româneşti, pro europene, fiecare îşi ia turta lui în campania electorală şi pe urmă nu mai produce nimic, şi aşteaptă următoarele alegeri.
 
Ba şi mai grav, aceste divizări forţate ale societăţii isterizează populaţia  şi creează o atmosferă de nesiguranţă în ţară.

În Moldova, în campaniile electorale în special, dar deseori şi dupa, ai senzaţia, că se rup in bătăi politice europenii, românii, ruşii, americanii. Dar unde-s moldovenii? Ce fac partidele noastre? Se declară pro ruse sau pro europene şi se intrec în cunoştinţe profunde de istorie si geopolitică. Şi unde sunt moldovenii în toată povestea asta? Care este partidul moldovenilor? Care este partidul spre care pot oamenii să meargă cu încredere pentru că le va rezolva problemele?
 
Eu cred că acesta trebuie să fie, desigur, partidul nostru-Partidul Democrat. Trebuie, pentru  că este un partid cu iniţiativă, un partid cu oameni profesionişti, un partid care găseşte soluţii la problemele oamenilor, un partid european prin modul în care face politică şi un partid progresist prin viziunea sa modernă de dezvoltare a ţării.

Pentru asta, PDM-ul trebuie să se deschidă mai mult şi să permită oamenilor să participe direct la activitatea partidului, să poată influenţa deciziile lui şi să aibă beneficii reale din activitatea partidului.
  
Partidul Democrat este principalul partid de la guvernare, iar asta înseamnă că are şi cele mai multe pârghii instituţionale, dar are şi responsabilităţi pe măsură.
Vreau să vă spun că o responsabilitate importantă, o reformă pe care urmeaza să o promovăm, daca vrem sa ne modernizam, trebuie să fie şi schimbarea de mentalitate.
 
Partidul Democrat trebuie să fie partidul care contribuie substanţial la această schimbare de mentalitate şi este un obiectiv pe care mi-l asum în cadrul proiectului meu politic.
 
Cred că depolitizarea instituţiilor statului, despre care s-a vorbit atât, se poate aprofunda substanţial şi prin această schimbare de mentalitate.
 
Trebuie ca toti oamenii să înţeleagă faptul că nu mai functioneaza mecanizmul, atunci când ei apelează la instituţiile de drept pentru a le influenţa în favoareaea lor.
 
De asemenea, nimeni nu trebuie să se simtă protejat când face ilegalităţi.Trebuie să înţelegem, că le vine vremea tuturor celor care fură, să stea la puşcărie, indiferent de relatiile sau “blatul” pe care-l are.
 
PDM-ul va veni cu o iniţiativă de reformare a clasei politice, începând de la optimizarea Parlamentului şi a Guvernului, transmiterea reală în mâna poporului a controlului asupra Parlamentului,identificarea pârghiilor, prin care cetăţenii să-i poată sancţiona pe cei care nu îşi fac treaba în timpul mandatului.  

Noi, ca partid, vom avea doar de câştigat din asta, la fel şi ţara noastră. Vor pierde însă, populiştii şi aventurierii politici, cei care încă îşi imaginează că prin discursuri frumoase îi vor amăgi pe oameni.
 
Vor pierde cei, care s-au obişnuit să manipuleze cu oamenii pe la proteste violente sau pe reţele sociale. Faptul ca avem foarte mult de-acum incolo de facut, deloc nu înseamnă că ce am făcut noi în PDM până acum nu a fost bine.
 
Ba dimpotrivă, rezultatele obţinute în ultimele alegeri şi reprezentarea noastră în Parlament, arată că suntem cel mai puternic partid.
 
Dar, totusi, noi real avem un potenţial mult mai mare, spre care trebuie să tindem, iar pentru asta este necesar să ne deschidem şi să lărgim oferta pentru diferite categorii sociale.

Rezumând cele spuse până acum, eu vă propun astăzi, ca Partidul Democrat să devină partidul care preia activ agenda reală a oamenilor şi o implementează zi de zi, cu ajutorul colegilor noştri din Guvern si Parlament.
 
Partidul Democrat este deja recunoscut şi apreciat mult de partenerii occidentali. Noi suntem priviţi ca promotori ai unor reforme dificile, pe alocuri dureroase, dar extrem de necesare pentru economia ţării.
 
Deci suntem un partid care a făcut şi face ceea, ce nu au făcut alţii. Ei, din raţiuni electorale, nu îndrăzneau să facă aceste reforme, noi însă, am avut curajul şi caracterul să le facem din raţiuni strategice pentru ţară.
 
Timpul va demonstra că am avut dreptate, şi dacă nu acum, atunci mai târziu, cu siguranţa, oamenii, ne vor înţelege. Eu propun să mergem în continuare pe această strategie – a curajului şi a caracterului în acţiuni, dar şi a responsabilitaţii directe faţă de cetăţeni.
 
În prima parte a discursului v-am prezentat câteva din elementele importante ale viziunii mele privind modernizarea partidului dar şi poziţionarea lui mai aproape de cetăţeni şi nevoile lor. Există însă şi obiective care se poziţionează deasupra puterilor unui singur partid şi depăşesc sfera exclusivă a viziunilor acestui partid.
 
Despre acestea voi vorbi în continuare, în prezentarea proiectului personal. Consider că este datoria oricărui om politic să se implice în promovarea unor valori şi a unor cauze, care pot asigura un impact fundamental asupra societăţii.
 
Ca fiecare ţară, care îşi proiectează un viitor pe mulţi ani înainte, Republica Moldova are nevoie de o viziune care să o definească şi care să-i încurajeze cetăţenii. Însă, până acum, nici o formaţiune politică, nici un lider nu au reuşit să ofere o platformă, în baza căreia noi toţi să ştim cum să ne raportăm la ţara în care trăim şi la perspectivele ei de dezvoltare.
 
Toate soluţiile de ordin geopolitic care au tot fost prezentate în ultimii 25 de ani nu se ridică la rangul unei viziuni, sau, dacă vreţi, al unei doctrine de stat.Majoritatea ofertelor politice din Moldova au fost oferte de partid, nu de ţară.
 
Dacă ne referim la proiectele de integrare într-o structură externă sau alta, (integrarea europeană, integrarea in uniunea vamala, unirea cu Romania) trebuie să înţelegem că ele au fost şi sunt privite nu ca un scop în sine, ci ca o cale intermediară spre ceva. Chiar şi integrarea europeană constituie doar o etapă superioară pe scara pe care o urcăm, dar nu e staţia finală.
 
Rămâne, desigur, în vigoare întrebarea: Ce vrem noi sa obţinem prin integrarea Europeana ? Aceasta este întrebarea la care noi, întreaga clasă politică, împreună cu cetăţenii, trebuie să avem un răspuns bine conturat. Şi sunt sigur că putem identifica o viziune care să ne împace pe noi toţi.
 
Eu consider că viziunea ţării noastre poate fi definită pornind de la dorinţa cetăţenilor de a avea o ţară, în care să dorească să trăiască, să înveţe şi să muncească, ei şi copiii lor, fără necesitatea de a pleca şi de a căuta un ban şi un rost prin lumea mare.
 

Insist pe ideea că viziunea noastră trebuie să fie orientată mai mult spre interiorul ţării, decât spre exterior. Ea ar putea fi redată prin sintagma Aici, Acasă, în Moldova. Este o viziune, de care are nevoie nu doar fiecare cetăţean, dar chiar statul nostru. Ştiu, din istoriile celor care au plecat, că ar fi preferat să rămână acasă, în Moldova, dacă aici ar fi avut condiţii mai bune de trai şi perspectiva unui viitor demn. Deocamdată însă, mulţi aleg să plece.
 
Sunt conştient de toate aceste probleme cronice ale ţării noastre. Înţeleg dezamăgirea oamenilor care nu-şi văd rostul pe plaiul natal şi privesc dezorientaţi la viitorul lor şi al copiilor.
 
Pornind de la aceste idei, am decis să lansez o campanie, care să promoveze o viziune la scară naţională, o viziune care să unească doleanţele noastre ale tuturor, indiferent de etnie, vârstă, preferinţe ideologice sau statut social.

O viziune care să ne insufle încredere că tot ce vom face în plan economic, politic sau social, tot ce vom face colectiv sau individual va rezulta în-un trai mai bun Aici, Acasă, în Moldova.
 
Vreau să înţelegem cu toţii că ceea ce facem, în orice domeniu, în reformele din administraţie sau educaţie, în atragerea investiţiilor şi crearea locurilor de muncă, în sponsorizarea activităţilor culturale şi educaţionale, în susţinerea sportului şi a campaniilor anti-violenţă, totul facem pentru noi, pentru ţara noastră, pentru viitorul nostru.
 
Voi depune mult efort personal, voi îndemna Partidul, voi face apel către alte formaţiuni politice, să promoveze fiecare pe calea sa, cu mijloacele sale, această idee, ca fiind una situată deasupra intereselor şi disputelor politice.
   
E o viziune asupra căreia nimeni nu poate deţine monopol, dar fiecare poate deveni creatorul ei.
 
Privind acum in retrospectiva dar şi spre orizont, la următorii ani, privind la generaţia care ne va lua locul, înţeleg că suntem datori să oferim mai mult sens şi mai multă determinare atât ţării, cât şi nouă, ca popor. E timpul să punem capăt incertitudinilor şi să ne ocupăm, cu rost, de casa noastră comună, Moldova. E ceea ce ne poate uni, şi consolida cu adevărat.

Noua echipă de conducere, pe care o vom vota astăzi, trebuie să-şi asume proiectul de modernizare a partidului, să-şi asume obiectivul ca în 2018 să mergem în alegeri ca un partid care s-a adaptat la nevoile reale ale oamenilor, un partid al moldovenilor, un partid care a reuşit să-şi facă ordine nu doar în propria ogradă, dar şi în ţară.

V-am prezentat câteva din intenţiile şi proiectele de viitor pe care le am. Vă invit să le realizăm împreună, să muncim ca o echipă puternică şi unită, şi să demonstrăm că putem să ne adaptăm la noile realităţi din politică şi la aşteptările oamenilor.
 
Şi apropo de echipa noastră, am câteva gânduri speciale pe care vreau să le transmit colegilor noştri Marian Lupu şi Dumitru Diacov.
 
O să încep cu Marian Lupu, căruia vreau în primul rând să-i mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru PDM, să-l felicit pentru lecţiile de maturitate politică pe care le-a dat întregii clase politice, contribuind decisiv la stabilitatea ţării.
 
Vreau să-i mulţumesc personal şi pentru buna colaborare pe care am avut-o până acum şi  pentru spiritul de echipă pe care îl are. Marian Lupu rămâne un pilon de bază al Partidului Democrat şi sunt sigur că susţinerea lui va conta enorm în procesul de modernizare a partidului.

Vreau să-i mulţumesc personal şi lui Dumitru Diacov pentru tot  ce a făcut de la înfiintarea partidului şi până azi, pentru gestul de maturitate politică făcut atunci când a acceptat să predea cârma PDM-ului Domnului Marian Lupu, cât şi  pentru lucrurile importante pe care le-am învăţat de la el în politică.
 
Împreună cu Dumitru Diacov, cu Marian Lupu, dar şi cu alţi colegi, unii care sunt azi in aceasta sala, am trecut prin momente istorice atunci, când în anul 2009 am pus bazele guvernării pro europene, punând capăt epocii comuniste.
 
Este un moment foarte important din istoria recentă a partidului nostru, la fel cum peste câţiva ani sper că vom vorbi şi despre momentul de astăzi.
 
Vă mulţumesc mult pentru atenţie, vă mulţumesc inclusiv că aţi venit să petreceţi prima parte a ajunului de Crăciun în familia noastră politică, pentru a pune împreună bazele noului nostru proiect politic de dezvoltare a ţării.
 


Gallery photo
Despre politică si ceva mai mult Copyright © 2017 Toate drepturile rezervate