Primarii care au depus proiectele câştigătoare ale concursului „Satul Viitorului” au fost prezenţi la o întâlnire cu Vlad Plahotniuc, unde acesta i-a felicitat pentru iniţiativa de a participa la concurs şi pentru preocuparea pe care o au pentru localităţile şi cetăţenii pe care îi reprezintă.
29 Mai 2017
De Ziua mondială a Teatrului, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău a găzduit ediţia 2017 a Galei premiilor UNITEM - cea mai importantă manifestare teatrală la nivel naţional.
28 Martie 2017
Fundaţia lui Vlad Plahtiniuc „Edelweiss” a oferit astăzi cadouri şi dulciuri pentru 170 de copii defavorizaţi din două centrele comunitare din ţară.
23 Decembrie 2016
Un camion cu echipamente medicale a ajuns în această dimineaţă la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, reprezentând o donaţie asigurată de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss” şi organizaţia americană Medical Bridges.
14 Decembrie 2016
Familia Mititelu s-a mutat oficial în casa primită de la Vlad Plahotniuc, în cadrul Galei aniversare Edelweiss. Cei 5 membri ai familiei Mititelu locuiesc acum într-o casă renovată, mobilată şi dotată cu toate condiţiile necesare unui trai decent, chiar în satul Sărata-Galbenă din raionul Hânceşti, satul unde se afla şcoala la care merge Constantin, băieţelul familiei Mititelu, în vârstă de 6 ani.
18 Noiembrie 2016
Gallery photo
Despre politică şi ceva mai mult Copyright © 2017 Toate drepturile rezervate