De la bun început, nu am avut nicio rezervă faţă de ideea organizării alegerii deschise a candidaţilor pe lista parlamentară a PDM. Am spus mereu că reformarea clasei politice trebuie să înceapă din interiorul său. Am spus că acest tip de schimbare reală trebuie să se concretizeze prin fapte, nu doar prin vorbe – şi iată că lista noastră pentru Parlament va fi întocmită pe baza rezultatelor votului de duminică.
30 Septembrie 2014
Ieri am dat startul campaniei pentru alegerile deschise din PDM. ‎ Acest moment reprezintă îndeplinirea unei promisiuni pe care am făcut-o când am pornit reformarea partidului: aceea că lista candidaţilor noştri pentru Parlament va fi decisă de oameni, nu de liderii politici. Este pentru prima dată în Moldova când un partid îşi formează lista electorală prin vot popular!
04 Septembrie 2014
S-a întâmplat ceea ce era bine şi era de aşteptat să se întâmple – Parlamentul Moldovei a ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. E un important pas pentru Republica Moldova, pentru noi toţi. Viitorul Moldovei ne apare acum mai limpede, iar perspectivele ţării sunt din ce în ce mai clare si mai bune. Felicitari Moldova!
02 Iulie 2014
În urmă cu 17 ani, am trecut pentru prima dată pragul Institutului Mamei şi Copilului, acolo am devenit pentru prima dată tată. Îmi amintesc cu emoţie momentul acela de bucurie, pe care orice tată îl înţelege. Atunci însă, dincolo de bucurie, nu am putut să nu remarc condiţiile precare în care mamele erau nevoite să nască. Acelaşi lucru l-am constatat şi în urmă cu 7 ani, când s-a născut cel de-al doilea băiat al meu, tot la maternitatea respectivă.
14 Aprilie 2014
Astăzi, PDM a luat o decizie importantă, dar dificilă, de a exclude din partid şi din fracţiune mai mulţi colegi care au participat la organizarea referendumului ilegal din Găgăuzia. Deşi eu am fost cel care a venit cu această propunere în cadrul şedinţei de astăzi a PDM, pentru mine a fost, de fapt, cel mai complicat acest moment.
13 Februarie 2014
Gallery photo
Despre politică şi ceva mai mult Copyright © 2017 Toate drepturile rezervate